sâmbătă, 2 aprilie 2011

Degeaba.



Mă rog, nu sunt eu pricepută sa-mi dedic sufletul romanelor sau altor articole, însă mă mai apucă şi pe mine inspiraţia. Sincer, eu cred ca nimeni nu-mi citeşte mie bullshit-urile astea pe care le scriu tot degeaba. Poate să mă descarc, cine ştie. Am şi eu motivele mele pe care încă nu le-am găsit. Ce trist. Cred că o să credeţi că vă iau la mişto, însă nu, nu! Mă rog (scuzaţi acest poate numit tic).
Acum o să dau în aiureli.
Îmi plac la nebunie unele piese, pur şi simplu mă atrag aşa. Băi nene, au unii un talent să creeze o piesă aşa, să îţi ajungă la suflet şi să rămână acolo .. Ehh. Şi îmi mai plac comedianţii, frate. Au unii un talent să îţi strice tot cheful . Dar na, sunt şi adevăraţii comedianţi care ăia chiar îmi plac. Adică sunt făcuţi să ne facă să râdem. Hehe. V-am povestit că am doi papagali? Presupun că nu. Hai să vă zic ceva naşpa. Pentru mine desigur. O ştiţi pe Oti,nu? Adică am scris pe undeva pe porcaria asta de blog de căţeluşa mea drăgălaşă. Mă rog, partea naşpa e că a trebuit să o dau din cauza parinţilor. Bine, mă rog poate nu a fost vina lor, în definitiv am adus câinele fără să vrea şi ei.. Şi părul pe care îl lăsa a fost un motiv întemeiat pentru ei. Bullshit. O să îmi iau eu o haită de câini când o să fiu maree! Bine, revenim. Oti a lasat femela papagal (respective o prea frumoasă galbenă nimfă) fără coada. Ăsta e al doilea atac! Adică prima dată s-a legat de baiatul papagal, însă atunci eram acasă şi a scăpat poate doar cu sechele. În rest e ok. A început să-i creacă înapoi. Sincer, ştiu că nu vă interesează. Viaţa.
A chiar. Cu ocazia răcelii mele , am stat o săptămână acasă. Bine, motiv de bucurie că nu mai frec menta la şcoală. Ehh, am frecat menta acasă. Şi de luni mă întorc la menta de la şcoală. Tare, nu?
Aaa , vroiam să vă spun ca îmi place Criss Blaziny, adică e aşa caterincos, însă cred ca are un suflet mare.Sincer. Mă rog. Eu i-aş da un pahar de apă ! ( cine îi ascultă piesele o să îşi dea seama de unde am luat această chestie). Lăsând astea la o parte, îmi place că s-a deschis fanilor prin piesele lui. La fel ca Nimeni Altu ,desigur. Şi ca alţii din hip hop-ul românesc. Îmi mai plac şi cei de la Paraziţii. Da, sunt haioşi. Îmi vine să scriu încontinuu numai porcarii. Adică cred că a intervenit plictiseala. Cui îi pasă,acum serios vorbind? Chiar ar trebui să facem ceva cu România. Desigur, toată lumea spune asta,inclusiv eu, dar nimeni nu ia nici o măsură. Adică daca aş organiza un marş sau o chestie dasta dasta împotriva corupţiei sau a porcăriilor care se întâmplă în România doar câţiva ar veni cu mine. Restul : A început să plouă, ma duc acasa. Mie lene. Nu mă bag.Mă doare-n pulă.
Deci na.Oricum tot ar fi degeaba acel marş că nu m-ar asculta nimeni, eventual aş fi luată de fraieră, gen nu ai ce face, dute acasă. România are viitor, dar na. Cu cine? Românii au fost obişnuiţi să fie mulţumiţi doar cu ce au, nu au vrut ceva mai bun sau măcar să traiască mai bine.
Hai că eu chiar dau în bălării. Desigur. Cred că ăsta a fost şi scopul acestui post aiurit.
Frate, ce frumoasă e viaţa.
A chiar, a fost ziua prietenului meu. O zi de naştere chiar interesantă. Adică n-ar trebui să intru în detaliu că nu e frumos, având în vedere situaţia de faţa (că n-o fi pe la spate).
Cred că public bullshit-ul ăsta.
Sincer, nu mă aştept să comentaţi sau alte dastea. Faceţi ce vreţi, eu nu vă cer nimic. Adică mă enervează unii care scriu articole şi pun acolo “lăsaţi şi un comentariu, o părere, ceva“ şi dacă cineva lasă un comentariu în care îşi spune sincer părerea că articolul ăla din punctul lui de vedere e de căcat, se supără. Adică acum să fim serioşi. De asta au fost lăsate comentariile, să iţi spui părerea. Civilizat şi frumos, nu ca unii nebuni care încep să se certe. Mă rog, mă lasa rece.
O seară plăcută! Viaţa e frumoasă.
Şi dacă doriţi ascultaţi piesa asta. Din punctul meu de vedere e chill aşa. Pace.

Şi încă ceva. Fac şi eu parte din www.rohiphop.ro. Tare. Intraţi şi voi dacă susţineţi hip hop-ul românesc. Şi dacă nu , tot intraţi că facem şi noi vizualizări.Glumesc desigur.

vineri, 18 februarie 2011

O poezie speciala..




Ii multumesc prietenului meu pentru sentimentele pe care si le`a pus in aceasta poezie.Sper sa va placa la fel de mult cum imi place si mie.Inca o data iti multumesc, iubitul meu si nu uita ca te iubesc pentru tot ceea ce faci pentru mine.
P.S.: Este cea mai frumoasa poezie pe care mi`a scris`o cineva vreodata si chiar daca tu crezi ca mie nu`mi place pe cat te asteptai, te inseli.Nu pot descrie in cuvinte ce sentimente imi trezesc aceasta poezie.Te Iubesc.


Pentru Cici

Eu îi declar iubirea mea eternă ce neîncetat va continua să fie,
Plăpândă, slabă şi umilă,
O dragoste adevărată într-o lume instabilă;
Adânc privesc în ochii ei de diamant,
Să văd ce a lăsat în urma lui,
Un sentiment bătut cu’n cui,
În inima-i moale şi fină,
Mi se face pielea de găină,
Când văd că totul e pe dos,
Când văd răul cel hidos,
O îmvrăjbeşte asupra mea,
Lăsându-mi rece inima;
Lupt cu el, …si-arată colţii,
Mă-nconjoară-n jur toţi morţii
Îi privesc înfiorat,
Cu o teamă de pacat,
În genunchi lupt pân’ la moarte,
Până o să cad în coate,
Şi picioare nespălate să mă calce cu putere,
Nici atunci nu simt durere,
Căci am pentru ce să lupt,
Speranţa n-o să mi-o uit,
N-o să uit nimic, nici când,
O să fiu tot în pământ,
Voi iubi la nesfârşit,
Căci ştiu pentru ce-am trăit;
Pentru Cici.

miercuri, 16 februarie 2011

De la Cici pentru Luci.


Încep prin a-ţi spune că iţi mulţumesc. Îţi mulţumesc pentru felul tău de a fi, de a te purta cu mine. Îţi mulţumesc că întotdeauna ţi-a păsat, că ai pus suflet în tot ceea ce ai făcut pentru mine. Îţi mulţumesc pentru clipele frumoase petrecute împreună, pentru sinceritatea, înţelegerea si dragostea pe care mi le-ai oferit. Îţi multumesc că pentru mine ai lăsat orice alt lucru, iţi multumesc pentru serile când te-ai intors la mine, pentru cuvintele dulci pe care mi le şopteşti, pentru că eşti alături de mine când am nevoie. Îţi mulţumesc că mă iubeşti. Îţi mulţumesc ce te-ai deschis faţă de mine şi simt că alături de tine viaţa este mai uşuară.
Îţi mulţumesc pentru serile petrecute la telefon, pentru sărutarile si atingerile pe care mi le-ai dăruit, pentru ajutorul pe care mi-l oferi, îţi mulţumesc că ai apărut în viaţa mea, pentru lacrimile vărsate împreună.
Realizez, încet, încet, că eşti ceea ce mi-am dorit, că eşti altfel faţă de “xeroxurile” din ziua de azi. Îmi cer scuze dacă ţi-am greşit, pentru cuvintele “aruncate” aiurea. Îţi mai mulţumesc şi pentru fsptul că ai stat după mine, că nu ţi-ai pierdut speranţa şi că datorită ţie am construit legătura pe care o avem. Oricât aş scrie nu este îndeajuns pentru a-ţi mărturisi tot ceea ce simt. Vreau să nu uiti ca indiferent de ceea ce o să se întâmple, eu o să te iubesc şi o să rămâi în locul rezervat din inima mea.
Uneori cuvintele nu sunt destul pentru a-ţi arăta că te iubesc, că de la început nu am putut să te las. Iartă-mă dacă uneori par indiferentă şi poate nu fac ceea ce ţi-ai dorit, însă mie-mi pasă şi sper ca ceea ce avem noi să nu se piardă niciodată şi sper să rămân în inima ta indiferent dacă drumurile noastre se vor despărţi.
Mulţi ne văd doar ca pe doi copii care au o simplă “joacă” de-a oamenii adulţi, însă ei nu văd ceea ce am realizat noi într-un timp foarte scurt. Mulţumesc încă o dată pentru tot şi de la mine o să primeşti iubirea de care ai nevoie, sinceritatea şi încrederea.

Un specimen rar şi o ciudată specială.

Te iubesc,
a ta Cici.
<3

Două cuvinte aparent simple, dar importante:
Te iubesc!

RimeZic - Iubire Neconditzionata


miercuri, 9 februarie 2011

Rohiphop



Salut.
As vrea sa va scriu o mica prezentare a site-ului RoHipHop.Aici puteti gasi cele mai noi articole,melodii,evenimente care au legatura cu hip hopul romanesc.Site`ul a fost infiintat de Radu Lucian[<3].Pe parcursul timpului ,s`au mai alaturat Gramescu Ionut-Victor si Bragaru Lucia ,ei trei fiind principalii utilizatori ai site`ului.
RoHipHop merita vizitat zilnic,de unde poti "cultiva" tot ceea ce apare nou din gama muzicii hiphop a Romaniei.
Sustine`ti si voi hip hop-ul romanesc si alaturati-va www.rohiphop.ro!

Plictiseala

Ce sa mai zic.E cam plictiseala acum..ma rog.Plus de asta si blogul meu e plictisitor:))pff ,combinatia perfecta.Azi am adormi la engleza,am plecat mai devreme,am iesit pe afara cu Oti si prietenul meu<3.A fost ok in parc,catelusa fugea, eu +el pe banca..plus vremea care a fost nemaipomenita[poate nu e chiar cuvantul potrivit,dar a fost super dragut,relativ cald pentru februarie].
Ascult melelodia "down on my knees " de la Ayo.Mi se facuse "pofta " azi de ea, asa ca i'am dat drumul.Ma linisteste asa.Imi aduce aminte de plajaa,soare si relaxaree totalaa,privitul valurilor si statul degeaabaa,muzica in casti,perfect.Eventual si persoana iubita langa tine pe prosop sau sezlong,chiar ca ar depasi gradul de perfectiune normala.
Piesa[audiere placuta]-->Ayo -Down on my knees



In rest ,bucurati`va de momentele dragute si de lucrurile minuscule.Va vor face viata mai frumoasa<3
Pace!

marți, 8 februarie 2011

Vara...

Pfff,miee dor de vara.E asa cald si n`ai nici o grija.Totul e chill asa ,afara cu prietenii,la mare :-j,la munte[racoareee],te imbraci lejer...
Dorul asta de vara mi`a adus aminte de melodia lui Skizzo- Pierdevara.
Ma rog,cum zice si el,nu trebuie sa fie vara ca sa fi un pierdevara,dar pur si simplu videoclipul si melodia aceasta imi inspira vara[totul e relax asa si happy ,also.]



Ascultati piesa si relaxati`va...Aduceti`va aminte de momentele frumoase din vara..Audiere placuta<3

Lykke Li-Tonight

Pff,nu stiu de ce dar melodia asta e asa..chill?Oricum,imi place.<3
Audiere placuta.